​
Salut!
Uite ce vei găsi în newsletterul de astăzi:

1. Articol: Nu îți blochează complet viața. Dar nici nu te lasă să trăiești. Anxietatea clinică vs Anxietatea funcțională.​
   ​
2. Citatul zilei.

Le găsești mai jos.
​

Nu îți blochează complet viața. Dar nici nu te lasă să trăiești. Anxietatea clinică vs Anxietatea funcțională.

Prima dată când am ajuns într-un cabinet de psihoterapie a fost în jurul vârstei de 20 de ani.

Coachingul nu exista în România, change strategiști cu atât mai puțin. Anxietatea m-a dus acolo. Doar că eu nu știam că-i anxietate.

Simțeam presiune în capul pieptului atunci când respiram, aveam senzații de amețeală și începusem să simt o teamă aproape constantă, despre care înțelegeam că este disproporționată față de ceea ce se întâmpla în viața mea. După eliminarea potențialelor cauze medicale, mi-a trecut prin minte să cer și părerea unui psiholog. N-am zis nimănui, m-am dus singur.

I-am zis că nu știu ce să zic. Erau lucruri care mă preocupau... La vârsta aia eram la a doua încercare de a face un business să meargă, aveam deja doi angajați, reușeam să îmi plătesc propriul salariu doar o dată la 2–3 luni, dar i-am zis că nu știu dacă aș numi stresantă viața pe care o am.

"Adică da, era un pic greu” i-am spus.

Un pic mai mult, dacă e să fiu sincer astăzi. Doar ca nu știam dacă aveam chiar dreptul să numesc asta "stres”. În apărarea mea, din nou, aveam doar 20 de ani.

Și, de fapt, și dacă aș fi fost stresat, care era legătura cu anxietatea? (dacă n-ai citit emailul precedent despre cum recunoști anxietatea, îl găsești aici).

Am mers la câteva sesiuni de consiliere psihologică, apoi nu m-am mai dus pentru încă vreun an. Îmi plăcea de psiholog, procesul de introspecție în sine era extrem de interesant, dar nu "simțeam" că mă poate ajuta cu noua mea problemă. Cum îi zicea el…? Așa, anxietate funcțională.

A durat 8 ani. 8-fucking-ani (!) din acel moment până am ajuns să îmi fie clar, pentru prima dată, care e legătura dintre stres, anxietate, atacuri de panică, triggeruri emoționale și să îmi pot explica asta coerent.

Timp de 8 ani am vorbit și lucrat cu mai mulți terapeuți, cu vreo 2 dintre ei am făcut sute de sesiuni. Ba chiar am lucrat cu câțiva din US și din Marea Britanie. A fost un drum mai lung și mai anevoios decât ar fi putut să fie.

Nu vreau să înțelegi că nu a ajutat, fiindcă a ajutat! Am făcut progrese și pe partea de gestionare a emoțiilor, am aflat multe despre mine și mi-a fost mega util în antrenarea pentru rolul de change strategist către care aveam să mă îndrept peste niște ani.

Doar că, așa cum se întâmplă de multe ori în terapie, am alunecat din când în când în stânga și în dreapta către alte subiecte secundare mai arzătoare, mai „de moment”, care erau mai ușor de gestionat și discutat în terapie decât problema principală: anxietatea și, mai târziu, atacurile de panică, care veneau „de nicăieri”, când mi-era lumea mai dragă, și mă opreau din „a trăi” și a mă bucura de viață.

Că asta era problema resimțită de fapt, nu?

Ideea asta că totul e bine și frumos, am o zi fix cum mi-o doresc și BUM, dintr-o dată, de nicăieri, gândurile cele mai negre încep să se îngrămădească în capul meu.

Mai întâi se strecoară unul, pe nesimțite, apoi e suficient să îl bag în seamă 10 secunde și mă trezesc că intră în "casă" neinvitat, pe geamul uitat deschis, descuie ușa din interior și brusc, acum organizează o petrecere împreună cu toți prietenii lui în mintea mea.

Iar eu trebuie să am grijă de noii oaspeți, să se simtă bine cu toții. Când tot ceea ce îmi doream eu de fapt era să mă bucur de ziua mea liberă. Gânduri intruzive, negative, care încearcă să preia controlul. Știi ce zic.

Iar realitatea este că acel Andrei, cu toată mintea lui analitică și cu toată inteligența lui peste medie, nu avea instrumentele necesare să recapete controlul. Simțeam că patinez, că am prea puține puncte de sprijin de care să mă apuc. Începea să mă cuprindă aproape o disperare uneori.

Pe mine! Auzi, disperare. Eu care între timp conduceam business-uri, luam premii, coordonam echipe care organizau evenimente în 12 orașe simultan, dădeam salarii angajaților și aveam un ONG care dona camioane și camioane de cărți la biblioteci din satele din jurul Bucureștiului. Eu care făceam performanță. Eu… disperare?

N-avea sens în capul meu. Funcționam mai bine decât majoritatea oamenilor de 20 și ceva de ani pe care îi știam, nu?

Uitându-ma acum înapoi, asta era problema cea mai mare: că anxietatea nu ma bloca complet din a îmi trăi viața. Părea ca mă descurc destul de bine.

Realitatea e că nu mă omora, dar nici nu mă lăsa să trăiesc.

Astăzi, aproape 20 de ani mai târziu, atunci când scriu despre anxietate sau menționez cum lucrez cu clienții mei pe acest subiect, vorbesc de fapt despre anxietate funcțională, nu despre anxietate clinică sau anxietate generalizată ca diagnostic.

Clienții mei de change strategy nu sunt nici oameni care au nevoie de tratamente de specialitate, nici oameni cărora anxietatea le impactează viața atât de mult încât să nu poată să își vadă de viața de zi cu zi.

Lucrez cu high-achieveri care funcționează deja la un nivel foarte ridicat în ceea ce fac profesional și care „duc pe picioare” epuizarea, burnout-ul și simptomele de anxietate.

Până când nu le mai pot duce, sau ajung la concluzia că propria sănătate și propriile relații nu sunt un preț pe care sunt dispuși să îl plătească pentru a obține performanța.

Și încep să se întrebe dacă nu cumva se poate să le aibă pe amândouă. Se poate.

Data viitoare intenționez să îți arăt o parte din sistemul pe care îl folosesc eu atunci când îi ajut pe oameni să își rezolve problemele de anxietate, dar mai întâi mai dă-mi două momente să îți clarific ce înseamnă anxietatea clinică și ce înseamnă anxietatea funcțională.

Te va ajuta să înțelegi dacă ceea ce scriu e despre tine sau despre un om drag ție.

Ce înseamnă anxietate clinică? Când să mergi la un psiholog sau psihiatru.

De-a lungul vieții noastre, cu toții experimentăm diverse grade de îngrijorări, gânduri negative sau anxietate, însă în momentul în care simptomele devin atât de puternice încât nu ne mai permit să avem o viață funcțională, „trecem” în zona de anxietate clinică. Iar acesta este domeniul psihoterapeuților și al psihiatrilor.

Ce înseamnă că simptomele nu ne mai permit o viață funcțională?

Înseamnă că există una sau mai multe părți ale vieții noastre care sunt atât de afectate de anxietate încât nu ne putem bucura de lucruri care pentru alți oameni sunt normale.

De exemplu, atunci când anxietatea ne împiedică o perioadă mai lungă de timp să intrăm într-o relație de cuplu sau să menținem o relație de cuplu stabilă; sau nu ne permite să obținem sau să păstrăm un job și să ne câștigăm pâinea. Sau atunci când din cauza anxietății nu mai putem ieși din casă (agorafobie), sau nu mai putem călători nicăieri din cauza anxietății paralizante (aerofobie).

Cred că ai înțeles. Dacă anxietatea ta a ajuns la un nivel la care deja te împiedică să faci lucruri care pentru majoritatea oamenilor sunt normale și fac parte din viață, atunci e posibil să fi ajuns la nivelul de anxietate clinică.

În aceste cazuri, nu eu sunt omul cu care să lucrezi, ci un psiholog clinician, un psihoterapeut sau un psihiatru. Dacă vrei pot să îți recomand unul de încredere.

Ce înseamnă anxietate funcțională. Aici te pot ajuta eu.

Persoanele cu anxietate funcțională mențin adesea un nivel ridicat de funcționalitate în diferite aspecte ale vieții lor.

Pentru cei din exterior, pot părea performante și stăpâne pe situație. Și chiar sunt așa, în mare parte din timp.

De cele mai multe ori, au succes în carieră sau în alte roluri importante din viața lor, însă la nivel intern se confruntă cu stres constant, îndoială de sine și teama de eșec sau de a nu fi suficient de buni.

Au gânduri negative recurente, simt îngrijorare și frică, niveluri ridicate de stres și senzația că se află permanent la limită din punct de vedere al energiei și al capacității de a face față, într-un mod sănătos, provocărilor cotidiene. Anxietatea nu le blochează viața, dar o face rigidă și extrem de costisitoare din punct de vedere energetic.

Ceea ce resimt este mai degrabă o "parazitare" a vieții cotidiene. Ca și cum sunt însoțiți constant de emoții și gânduri care le consumă energie și le încetinesc progresul.

Acum, ani mai târziu, când la nivel personal anxietatea este doar o veche cunoștință pe care nu am mai văzut-o de ani de zile, dar despre care mai citesc în „ziare” din când în când, mă întâlnesc zilnic, în munca mea de Change Strategist, cu manageri, antreprenori și high-achievers din diverse domenii care au un istoric similar cu al meu.

Și pe care anxietatea îi chinuie încă.

Și știi ce fac atunci când ei aleg să lucrăm împreună? Îmi propun să fiu pentru ei specialistul ăla de încredere pe care mi-aș fi dorit să îl găsesc în cei 8 ani de viață în care am plutit în derivă, rătăcit în spațiul de dezvoltare personală și mental health.

Orbecăind de la un specialist la altul, încercând să pun la un loc bucățelele de puzzle pe care le găsisem până atunci.

Vreau să să fac astfel încât pentru ei să nu fie nevoie de 8 ani, vreau să simtă rezultate palpabile, semnificative, în primele 2 saptamani. Și se vede în rezultate.

Stii de ce? Pentru că nu e neapărat ușor să găseștii pe cineva care are 13 ani de experiență fix în problema cu care te confrunți tu, și care, în același timp, să fi avut experiența personală de a fi trecut el însuși prin acea problemă.

Și să înțeleagă cu adevarăt cât de frustrant este să vrei sa faci performanță și, în același timp, să vrei să te și bucuri de viață.

Citatul zilei

Este această poezie despre lupte interne și externe și despre libertate, pe care sunt convins că o știi, însă poate că te-ar putea ajuta să o citești din nou, acum. Cu voce de Morgan Freeman bonus pe fundal. 🙂

Dacă ai primit acest email de la cineva și nu esti abonat, te poti abona aici.