​
Salut!
​

Sunt pasionat de ceasuri de mână. Nu de acum, de mulți ani. Iar zilele acestea m-am trezit mai mult decât de obicei, scrollând pe social media și site-uri cu ceasuri, oscilând între "ce mișto e ăsta, aș putea să mi-l cumpăr" și "ne potolim și noi cu ceasurile astea? avem suficiente". Sunt convins că ți s-a întâmplat și ție cu alte produse, știi cum e…

M-am surprins trăind emoții contradictorii.

Am simțit dorință, anticiparea plăcerii viitoare și în același timp, am conștientizat că, rațional, n-am niciun motiv să dau banii pe încă un ceas. Am deja mai multe decât este necesar.

Și fiind un pattern pe care îl tot experimentez de câțiva ani, în special în perioada sărbătorilor de iarnă, am zis să investighez un pic, să merg pe fir, să văd unde ajung.

Dar ca să te iau cu mine în acest drum am nevoie să îți explic ceva despre mine și cum funcționez.

Trebuie să îți spun că n-am crescut într-o familie bogată. Când eram mic și chiar adult-tânăr, au fost multe lucruri pe care mi le-am dorit, dar nu mi le-am permis.

Apoi, muncind, câștigând bani și administrându-mi banii cu atenție, am început să îmi permit mai multe lucruri. Și am profitat de asta pentru a îi cumpăra "copilului Andrei" lucruri.

Dar tot timpul mi-a rămas un fel de detector de "prea mult". Nu-l simt în niciun fel ca fiind limitator pentru mine, mai degrabă un semnal de alarmă care m-a oprit de multe ori în a încerca să epatez prin bunuri materiale.

Nu mi-a păsat să arăt lumii că am mașină scumpă (nici permis n-am, nu mi-a trebuit, n-am avut nevoie), nici să le arăt ce case am și nici să port haine cu logo-uri, ca să se vadă cât au costat. Nu îi judec pe cei care o fac, pur și simplu mie nu mi-a păsat de asta, n-am simțit nevoia să o fac, așa ca n-am făcut-o.

Dar ceasurile mi-au plăcut. Și să mă uit la ele, și să dețin destul de multe, și să le port.

Doar că, știindu-mă pe mine și cum mă raportez la "a afișa lucruri" mi-a fost foarte clar întotdeauna că nu le port pentru statutul pe care mi-l conferă. Știu că oamenii care se pricep la ceasuri ar putea fi impresionați de câteva dintre ceasurile mele, dar știu sigur că eu nu de aceea le-am cumpărat și nu de aceea le port.

Și atunci de ce? De unde nevoia asta care reapare, se reactivează odată sau de două ori pe an, în momente care par cheie din viața mea, de multe ori legate de viața mea profesională?

Primul reflex a fost să-mi spun că, probabil, marchez niște momente importante din viața mea și am învățat să le marchez prin a-mi cumpăra câte un ceas nou. Ipoteză potențial corectă, dar care se simte incompletă pentru mine.

Fiindcă mi-am dat seama că, teoretic, aș putea să marchez momentele importante în multe alte feluri. Deci, de ce doar ceasuri? De ce nu haine scumpe, pantofi, stilouri, electronice sau butoni de camașă?

Zilele astea, gândindu-mă a nu știu câta oară la cum funcționează ceasurile pentru mine și ce înseamnă, mi-a picat fisa: de fapt, atunci când cumpăr ceasuri, simbolic, încerc să cumpăr timp.

M-am uitat înapoi la momentele în care am ales să îmi cumpăr ceasuri, în ultimii ani, apoi m-am uitat la branduri și la diferitele tipuri de ceasuri și am observat că sunt foarte variate.

Uneori am simțit să cumpăr timp pentru că în anul acela am muncit mai mult decât aș fi vrut. Deci, am simțit că vreau mai mult timp. Ca să fac cu el ce ar fi trebuit să fac mai mult și n-am făcut.

În momentele acelea, ceasurile către care mă îndreptam erau ceasuri care îmi dădeau un sentiment de relaxare, care mă făceau să mă simt în vacanță. Unele dintre ele erau aproape un semnal de rebeliune îndreptat către societate. Că pot să mă îmbrac în costum, pot să fac business de sute de mii de euro pe an și să port un ceas cu Mickey Mouse pe cadran, de exemplu. Nu un Rolex, nu un Patek Phillipe, ci un ceas cu Mickey Mouse.

Pur și simplu. Alte dăți, mi-am dat seama că vreau mai mult focus pe sport și pe sănătatea mea. Ceasurile pe care mi le-am dorit au fost ceasuri smart, Garmin-uri care să se sincronizeze cu cântarul și să îmi facă tracking de HRV, ceasuri care să îmi dea mai mult control asupra propriului corp.

Altădată, cum este și anul ăsta, un an echilibrat din multe puncte de vedere în care am avut timp și de business, și de viață, și de fun, simțeam să cumpăr mai mult timp ca cel pe care tocmai l-am trăit.

Ca și cum i-aș spune vieții "Vezi anul ăsta care tocmai trece? Mi-a plăcut atât de mult încât mai vreau. Mai vreau mulți ani fix așa."

Sigur, rațional, îmi dau seama că timpul trece, indiferent dacă eu îmi cumpăr sau nu îmi cumpăr un ceas nou. Dar se pare că emoțional are sens să investesc în ceva ce reprezintă "timp".

Și dacă simt că vreau mai mult, ce fel de timp vreau? Timp relaxat, timp productiv, timp cu succes profesional, timp de petrecut cu oamenii dragi, timp pentru mai mult sport și mai multă sănătate?

Timp. Probabil singura resursă pe care mare parte dintre oameni o trec cu vederea în fiecare zi. Deși e singura resursă care contează cu adevărat.

În ceea ce mă privește, am fost mai tot timpul super-conștient de trecerea timpului. Atunci când mi-era bine reușeam să prețuiesc fiecare secundă, mai mult decât majoritatea celor din jurul meu.

Atunci când mi-era rău sau eram bolnav eram odată în plus îngrozit de toate lucrurile pe care le-aș fi putut trăi dacă m-aș fi simțit bine. Și de faptul că fiecare secundă trăită, bună sau rea, e o resursă consumată, pe care nu o mai poți recupera.

Pe care EU nu o mai pot recupera.

Primul meu psihoterapeut mi-a zis, acum aproape 20 de ani (!), ceva ce a rămas cu mine, ca un ecou. "Ai această capacitate rară de a îți trăi viața și a o și analiza lucid în același timp."

E probabil cea mai valoroasă calitate pe care o am, atunci când îmi trăiesc viața aliniat cu mine. Și cel mai de temut dușman în puținele momente în care pierd direcția.

Sunt, în timp real, martorul atent al fiecarei reușite și fiecarui eșec pe care le trăiesc. Și sunt și recunoscător și ușor enervat de ast, în fiecare zi.

Sărbători fericite și îți mulțumesc că ai fost și ai rămas abonat la newsletter-ul meu în 2025.

În 2026 îți doresc ce îmi doresc și mie: timp și aliniere.

Pe curând
Andrei

PS:

Daca vrei sa dai Share pe Social Media, gasesti aici varianta web a acestui newsletter.
Daca nu esti abonat, te poti abona aici.

Ma poti urmari si pe

​​​​