​
Salut!
​

Data trecută am scris despre Burnout-ul Overachieverului, despre cum arată și cum se simte epuizarea profesională și câteva direcții pentru a rezolva problema. Dacă nu ai citit newsletterul, își recomand să începi cu el.

Dar de cele mai multe ori burnoutul nu apare singur, ci are un frate mai tăcut (dar care e cu noi de mai mult timp): anxietatea funcțională.

Anxietatea e o activare a sistemului nervos simpatic, un mod de "alertă constantă" iar pe termen lung, lăsată nerezolvată, duce de obicei la epuizare emotională.

Fiindcă un om anxios poate aloca zilnic până la 45% dintre resursele sale interne gestionării stărilor de anxietate, a gândurilor negative și a zgomotului intern (inner noise).

Dar hai mai întâi să învățăm să recunoaștem anxietatea și să o diferențiem de frică.

Recunoașterea anxietății

Coboram de la Cabana Postăvaru către Poiana Brașov zilele trecute. Făcusem un traseu de vreo 2 ore, cum ne place să facem în weekend-uri, mâncasem niște mici la cabană și ne întorceam spre casă, povestind despre cum a fost.

Dintr-o dată, telefonul pe care și uitasem că îl am la mine a început să sune ca o alarmă. O dată cu telefonul meu, și telefonul ei. Și încă un telefon al unui tip care cobora singur, la vreo 10 metri în fața noastră. Din spatele nostru, de undeva din depărtare se mai auzea un alt telefon.

4 telefoane care sună toate în același timp, pe un munte, nu puteau însemna decât un singur lucru: urși.

Cu o mână am început să îmi dau jos rucsacul, căutând sprayul de urși fără de care nu plec de acasă, cu cealaltă mână am scos telefonul. Era sistemul RO-Alert:

Mintea, până atunci calmă, liniștită, a început să fie inundată din toate părțile de gânduri, scenarii și întrebări:

Sigur suntem pe Drumul Roșu? Da, suntem, am trecut de indicator acum 3 minute. Plus, am mai fost pe traseul ăsta. Dar oare pe Drumul Roșu înseamnă că e mai sus de noi (și am trecut de el) sau e mai jos, ceea ce înseamnă că sigur-sigur vom da nas în nas cu el. Sprayul ăsta încă nu a expirat, nu? Distanța de pulverizare? Parcă 5-7 metri. Fuck, bate vântul. Din ce parte bate vântul, un spray de urs pe care mi-l dau singur în față e fix ce-mi lipsește acum.

Am simțit cum devin brusc hipervigilent.

Maxilarul s-a încleștat ușor, respirația a devenit mai superficială, mai scurtă, mușchii din jurul ochilor au început să se strângă. Iar eu eram perfect conștient de toate lucrurile astea în același timp.

Nu era panică, doar o tensiune anticipativă care creștea, ca și cum ar putea să fie nevoie în orice secundă să lupt. Aproape ca am zâmbit atunci când căutând sprayul în rucsac am dat de briceag și am ezitat o jumătate de secundă. De parcă a te lupta cu un animal sălbatic de 500 de kg ar fi vreodată o opțiune viabilă.

Din afară, cel mai probabil, nu se vedea nimic neobișnuit la mine, dar înăuntru tot echipajul de bord striga la unison: brace for impact.

În timp ce făceam toate astea, tipul din fața noastră, pe care nu-l cunoșteam, s-a oprit și el ezitant, s-a uitat la noi și a întrebat scurt, ca și cum știa deja răspunsul: mergem împreună până jos?

Amgidala, Fight or Flight & Cortizol

Nu ne-am întâlnit cu ursul în ziua aia. Dar episodul e un scenariu foarte relevant care arată limita dintre frica normală și anxietate.

Vezi tu, dacă te întâlnești cu ursul în pădure, ar trebui să îți fie frică.

Nu ți-e frică → te apropii mai mult decât e cazul de un animal sălbatic → riști să mori.

Dar dacă sistemul tău nervos funcționează în parametri, în acele momente o zonă din creier, numită amigdala, se activează brusc, ca o alarmă care se declanșează într-o stație de pompieri.

Inima începe să bată mai rapid. Suntem în pericol! Mobilizați resursele. Iar corpul, automat, începe să le mobilizeze. Fiziologic au loc niște modificări importante:

Sistemul nervos eliberează adrenalină și cortizol (hormonii stresului) care pregătesc organismul pentru acțiune. Ritmul cardiac și respirația se accelerează pentru a pompa mai mult oxigen și sânge către mușchii mari ai corpului (să poți lupta).

Pupilele se dilată pentru a îmbunătăți câmpul vizual (să te asiguri că vezi pericolul), iar digestia, imunitatea și alte procese neesențiale se opresc temporar pentru a conserva energie.

Tensiunea arterială crește și sângele se redistribuie către extremități (vrei mai mult sânge în mâini și picioare, nu vrei la fel de mult în zona organelor interne).

Transpirația se intensifică pentru răcirea corpului, iar creierul devine hiperfocalizat pe posibile amenințări.

Ceea ce am descris este o secvență fight or flight. Luptă sau fugi.

Toate aceste reacții formează un mecanism de supraviețuire automat, menit să crească șansele de a lupta cu atacatorul sau a fugi eficient din fața pericolului.

Apoi, niște minute mai târziu, când pericolul a trecut și te simți în siguranță din nou, alarma se oprește singură.

Prima cheie în înțelegerea stresului și anxietății este acest sistem de alarmă: amigdala, care declanșează Fight or Flight.

Doar că, ce să vezi, acest sistem de alarmă nu se declanșează doar la lucruri reale, de care ar trebui să îți fie frică. Uneori, se declanșează și la evenimente sau pericole imaginate.

Sau cum ar fi spus Mark Twain:

Diferența dintre frică și anxietate

Și aici ajungem la prima idee importantă despre frică și anxietate: atunci când există un pericol real, iminent, frica este justificată. E parte din sistemul nostru de apărare.

Însă atunci când rulăm scenarii despre un viitor potențial periculos, în care șansele ca el să se întâmple sunt foarte mici, nu mai e doar frică. Atunci vorbim despre anxietate.

Noi nu ne întâlnisem încă cu ursul. Dar știam că există o probabilitate mare, iminentă, să ne întâlnim. Era un urs foarte aproape de noi. Cu alte cuvinte, ceea ce simțeam era justificat de realitatea din momentul acela.

Eram pe un traseu, era și ursul pe același traseu, știam asta din surse oficiale. Urma să continuăm să mergem pe acel traseu, deci cu fiecare pas în plus pe care îl făceam, devenea mai probabil să ne întâlnim cu ursul.

Tehnic, mare parte din ceea ce simțeam era frică.

Dar dacă, să presupunem, am fi fost acasă, într-o zi obișnuită, discutând despre cum ar fi să mergem într-o zi pe munte?

Și să spunem că brusc, aparent din nimic, mintea mea ar fi fost inundată de aceleași gânduri și temeri și scenarii ca mai devreme, despre potențiali urși, despre raza de acțiune a sprayurilor anti-urs... Sau despre știrea de acum 3 zile cu un turist atacat undeva pe Transfăgărășan? Și dacă toate aceste gânduri mi-ar fi declanșat o stare emoțională și o reacție fizică similară cu reacția avută la primirea mesajului RO-Alert?

Ei bine, aceleași reacții care au fost justificate pe Postăvaru, brusc, în cazul în care aș fi fost la mine acasă, n-ar mai fi fost justificate ci exagerate. De ce? Fiindcă la mine în casă nu era niciun urs, nu exista riscul să mă duc până la baie și să mă întâlnesc cu ursul, nu aveam niciun FACT, nicio dată concretă că aș fi, acum sau în viitor, în pericol să fiu atacat de vreun urs.

Tot ceea ce aș fi simțit atunci ar fi fost în mintea mea, creat și alimentat de mintea mea. Aceasta ar fi fost anxietate. O reacție exagerată, disproporționată, la ceva ce mi-am imaginat că, teoretic, s-ar putea întâmpla, la un moment dat… Poate...

Ar fi fost doar mintea noastră, obișnuită să ruleze scenarii negative, rezolvând probleme care nu există și, cel mai probabil, nu vor exista niciodată.

Frica este rezultatul unui pericol iminent.
Anxietatea este rezultatul unei amenințări sau pericol imaginat.

Cât de normală este, de fapt, anxietatea?

Cu toate acestea, mare parte dintre noi simțim de-a lungul vieții anxietate. Pentru unii e suportabilă. Iar alții au simțit-o atât de mult timp încât au impresia că aceea este normalitatea.

"Așa sunt eu, mai anxioasă... Așa am fost mereu." mi-a spus o clientă de change strategy odată.

Ca și cum ar fi normal să simți anxietate, să te îngrijorezi, să ai gânduri negative care îți inundă mintea în fiecare zi a vieții tale.

Ei bine, sunt aici să îți spun că NU e normal.

Nu în sensul că e ceva în neregulă cu tine, sunt mulți oameni care experimentează grade de anxietate, ci în sensul că n-ar trebui să tolerezi asta în viața ta. Fiindcă anxietatea e o problemă rezolvabilă. E normal să mai apară uneori, face parte din experiența de a fi oameni, dar în mare parte din timp ar trebui să fim capabili să ne controlăm propriile gânduri și propriile emoții. Să nu ne lăsăm să intrăm în mental & emotional overdrive.

Și să învățăm tehnicile și skill-urile prin care, mai apoi, să ne scoatem singuri de acolo, de fiecare dată când se întâmplă să alunecăm.

​

Notă personală: dacă nu exista "anxietatea", probabil că astăzi nu făceam munca pe care o fac, ajutând atâția oameni. Este o emoție pe care o cunosc intim, chiar dacă în ultimii ani fiecare dintre noi (eu și anxietatea) ne-am făcut alte cercuri de prieteni și ne întâlnim foarte rar în afara sesiunilor 1 la 1 pe care le fac cu clienții mei. 🙂

Dacă simți că a venit momentul să rezolvi și tu acest subiect, dă-mi un Reply. Vorbim cinci minute la telefon ca să înțeleg exact cum te pot ajuta, apoi îți trimit toate detaliile, ca să vezi cât de bine ți se potrivește modul meu de lucru.

No pressure. Niciunul dintre noi nu are cu disperare nevoie de celălalt. Dar asta nu înseamnă că n-ar putea fi un Reply care să îți schimbe viața.

​

Pe săptămâna viitoare,
Andrei

PS:

​

Daca vrei sa dai Share pe Social Media, gasesti aici varianta web a acestui newsletter.
Daca nu esti abonat, te poti abona aici.

Ma poti urmari si pe

​​​​