Dincolo de suprafață.

O dată pe săptămână primești o poveste reală despre decizii care schimbă vieți. Unele îți vor deschide ochii. Pe altele nu vei putea să ți le mai scoți din minte. / Peste 15.000 abonați.

Jul 22 • 6 min read

Unfair Advantage. Cum să joci viața pe Easy Mode


Unfair Advantage - cum să joci viața pe Easy Mode

Miercurea viitoare organizez un workshop gratuit. Dacă n-ai făcut-o încă, te poți înscrie aici. Tot acolo ai și detalii despre workshop.

Știu exact ce m-a făcut să ajung unde sunt azi

Cei mai recenți 5 ani au fost cei mai buni ani din viața mea de până acum. Sincer, n-aș ști ce să cer în plus.

Știu exact ce m-a făcut să ajung aici, atât din punct de vedere al nivelului de fericire în viața personală, cât și ca satisfacție profesională și bunăstare financiară.

Și dacă ar trebui (și aș putea) să iau viața asta de la zero, aș renunța fără să clipesc la toate abilitățile, la toate skill-urile, la tot know-how-ul acumulat, cu condiția să pot să încep viața cu două skill-uri:

  1. Abilitatea de a-mi controla emoțiile și
  2. Abilitatea de a-mi direcționa gândurile.

Nu m-am născut cu niciuna dintre ele, ba dimpotrivă. A fost nevoie să le dezvolt până au ajuns la nivelul de acum. Când, de multe ori, se simt ca un avantaj incorect, pe care aproape că „n-ar trebui" să îl am.

Pentru că aceste două lucruri mi-au permis și îmi permit, de fapt, să îmi ghidez propria viață, să nu mă las dus în stânga și în dreapta ca o frunză în vânt.

Să nu mă bazez pe cum mă trezesc dimineața sau cum va mai decide unul sau altul să îmi influențeze ziua.

Știi cum e. Îți faci un plan, te apuci de treabă, apoi ceva din exterior se întâmplă, iar interiorul începe să fiarbă.

Gândurile cele mai neproductive încep să se îngrămădească unele peste altele și simți că te sufocă. Se agață de tine și oricât încerci să te scuturi, dispar 3 secunde, apoi vin înapoi. Cum era vorba aia?

"Your demons may have been ejected from the building, but they're out in the parking lot, doing push-ups."

Exact.

Apoi simți cum te învăluie cele mai neconstructive emoții: la unii vine anxietatea, îngrijorarea, la alții furia, alții se scufundă în tristețe, dezamăgire și cinism. „Ce rost are? Oricum se duce naibii totul."

Ei bine, în momente ca alea, am ajuns să am încredere 100% în capacitatea mea de a ieși singur de acolo. Și repede.

Nu în săptămâni, nu în zile, nu în ore. În minute. Pur și simplu ȘTIU că pot ieși de acolo. Sunt convins.

Îți poți imagina cum se simte?

Să ai gândurile alea neproductive, să simți emoția aia negativă cum te învăluie și că începi ușor-ușor să te scufunzi în ea. Și, totuși, ÎN ACELAȘI TIMP, să simți cum se activează, a nu știu câta oară, încrederea aia că ține de tine să te scoți din acele stări și, mai ales, să știi 100% că în niște minute te vei simți cu cel puțin 80-90% mai bine?

Îți spun eu, se simte ca și cum ai juca viața cu cheat-code-uri. Ca și cum ți-ai fi setat dificultatea jocului pe Easy Mode.

Clar, nu ești imun. Ți se pot întâmpla și ție toate lucrurile care li se pot întâmpla celorlalți oameni. Nu ești de piatră, ești influențat de alți oameni, de relații, de munca pe care o faci, de probleme de sănătate, de incertitudine, de viață. Doar că te poți scoate din acele stări cu ușurință. Și știi că poți face asta, că ai mai făcut-o de sute de ori în trecut, și a devenit predictibil că îți va ieși și de data aceasta.

Iar încrederea că îți poți regla singur stările emoționale și gândurile valorează, de fapt, mai mult decât abilitatea în sine.

Pe bune. A putea să te scoți din stările alea și să oprești gândurile e valoros. Clar!

Dar încrederea că ai învățat să o faci și e predictibil că o să îți iasă te ajută fiindcă îți permite să îți asumi decizii care îi fac pe ceilalți să ezite și să se blocheze.

De ce se blochează? Fiindcă le e frică de consecințele propriilor decizii. Iar ție nu îți (mai) e. Fiindcă știi că e posibil să greșești și da, e posibil să doară; dar știi și cum să faci durerea să se oprească.

E ca o durere pe care o cunoști, că ai mai avut-o, și știi sigur că nu-i ceva grav și că trece de fiecare dată cu un Nurofen.

Deci da, cele mai puternice abilități pe care le-am dobândit în 40 și ceva de ani de viață au fost să îmi pot regla stările emoționale și gândurile, la comandă, de fiecare dată când am nevoie.

Reglarea emoțiilor îți permite să faci în viață lucruri pe care alții nici nu au curajul să le încerce.

Și nu e doar experiența mea personală. Înainte să mă apuc să scriu am stat și m-am gândit la toți oamenii cu care eu am lucrat în sesiuni de intervenții strategice și change strategy în ultimii 13 ani. Cei mai de succes dintre ei sunt oameni care au investit timp, energie și bani în dezvoltarea capacității lor de a-și regla emoțiile și gândurile.

Au mers la psihoterapie, au plătit un coach, au făcut training-uri. Au făcut lucrurile astea proactiv. Nu atunci când i-a pus viața la pământ. Ci proactiv, fiindcă n-au vrut să (mai) fie puși la pământ de viață.

N-au încercat să facă doar lucruri ușoare. Din contră, și-au asumat poziții de responsabilitate, decizii complicate, care au generat stres, griji și efort.

DAR în timp ce făceau asta, au investit și în capacitatea lor de a gestiona toate aceste griji și responsabilități în plus. Pentru că au înțeles repede că peste un anumit nivel profesional, nu hard skill-urile fac diferența.

Ci cum performezi și cum îți păstrezi controlul atunci când ești sub presiune.

Cu alte cuvinte, n-au căutat o viață ușoară. Dar s-au antrenat astfel încât viața să se simtă ca fiind mai ușoară decât era de fapt. E ca atunci când te străduiești să miști o ganteră de 15 kg la sală și nu îți vine să crezi ce grea e, apoi trece pe acolo un băiat care pare că a făcut sală toată viața și ia gantera cu două degete, ca pe un fulg. Obiectiv, gantera aia tot 15 kg avea. Și pentru el, și pentru tine. Doar că tu abia o puteai mișca, iar pentru el se simțea ca inexistentă.

De aceea, în ultimii ani, o parte atât de mare din ceea ce fac profesional se duce către a-i învăța pe oameni tehnici și protocoale de auto-reglare emoțională. Pentru că este unul dintre cele mai valoroase moduri în care simt că îi pot ajuta. Indiferent ce vor să schimbe în viețile lor.

Și pentru că știu cât de incredibil se simte să ai abilitățile astea, după ce o viață întreagă nu le-ai avut.


Acest articol e doar Partea I dintr-o serie de 3 articole urmate de un workshop gratuit despre SARP (Stress and Anxiety Release Protocols) și folosirea hipnozei pentru reglarea sistemului nervos. Dacă nu te-ai înscris încă la workshop, o poți face AICI.​

Și pune-ți un reminder să nu uiți. E pe 29 iulie (miercurea viitoare), de la 19:30 (ora României). Dacă poți, îți recomand cu multă căldură să participi LIVE.

În următorul articol vorbim despre:

  • de ce tehnicile de bază pe care poate le-ai testat până acum (de respirație sau meditație) nu funcționează la tine,
    ​
  • de ce nu funcționează fix în momentele de criză, în care ai avea nevoie să funcționeze,
    ​
  • și cum rezolvăm problema lipsei de disciplină necesară pentru a învăța o astfel de tehnică și a o face parte din sistemul nostru nervos, astfel încât să ne intre în reflex să o folosim. E problema principală pe care o au oamenii care au încercat să își construiască aceste abilități, dincolo de lipsa know-how-ului.

​
Andrei Roșca

PS: Te poți înscrie la workshopul gratuit aici. Dacă mă urmărești de ceva timp vei găsi acolo ca bonus masterclass-ul meu "Introducere în Hipnoză", varianta îmbunătățită.

​
​
​

13+ ani experiență 510+ clienți 8.120+ sesiuni individuale

“Some people are good at implementing something, others are good at teaching it. Andrei is one of the few people I know who is great at both. I’ve worked with him and his laser focused approach aimed at problem solving and both quick and long term wins, made a significant impact in my life.”

Alina Oțelea
Director of Operations

Vezi aici ce zic alți 50+ clienți despre sesiunile avute cu Andrei

O dată pe săptămână primești o poveste reală despre decizii care schimbă vieți. Unele îți vor deschide ochii. Pe altele nu vei putea să ți le mai scoți din minte. / Peste 15.000 abonați.


Read next ...