Salut!Uite ce vei găsi în newsletterul de astăzi: 1. Articol: De ce e aprope imposibil să ajuți oameni dându-le sfaturi. Și cum poți ajuta mai mult. Poate ca vrei să ajuți, dar cum eviți să faci rău? Un articol despre greșeli comune în coaching și psihoterapie și despre cum să oferi sprijin real, fără a cădea în capcana sfaturilor grăbite (indiferent daca ești specialist în schimbare sau nu). [Citește articolul complet mai jos] Fiecare dintre noi poate alege să fie curajos, indiferent de fricile pe care le avem. Curajul nu înseamnă absența fricii, ci acțiunea în ciuda acesteia. Un episod care te poate motiva să îți asumi un pic mai multe riscuri și să îți schimbi viața. Le găsești mai jos. De ce e aprope imposibil să ajuți oameni dându-le sfaturi. Și cum poți ajuta mai mult.
Atunci când înțelegi că drumul spre iad este pavat cu intenții bune, înțelegi că mult din răul făcut în lumea în care trăiești nu este rău intenționat. E mai degrabă consecința unor implementări greșite sau a unor concluzii încețoșate de distorsiuni cognitive. De câțiva ani formez coachi, psihoterapeuți (dar și oameni care acum încep să facă asta) în metoda Change Strategy, creată de mine. Nu doar că i-am ajutat să își îmbunătățească abilitățile de ascultare, ci au învățat și partea tehnică, cum îi pot ajuta pe alții să își schimbe viața. Pentru unii dintre ei, a fost prima formare pe care au parcurs-o. Pentru alții, formarea făcută cu mine a venit ca un add-on, ca un supliment la alte formări din alte școli de coaching sau psihoterapie. Și atunci când am decis să fac acest pas de a începe să formez alți oameni, una dintre principalele griji a fost să găsesc un răspuns la întrebarea: ce e nevoie să includ în formare astfel încât să scad șansele ca acei oameni să ajungă să încurce pe alții? Înțelegi. Să nu cumva să le facă rău, încercând să le facă bine. De ce mă îngrijora asta?Pentru că o văzusem întâmplându-se prin alte școli pe care le parcursesem eu. Atunci când înțelegi că drumul spre iad este pavat cu intenții bune, înțelegi că mult din răul făcut în lumea în care trăiești nu este rău intenționat. E mai degrabă consecința unor implementări greșite sau a unor concluzii încețoșate de distorsiuni cognitive. Cu alte cuvinte, mulți oameni vor să facă bine, dar ajung să facă rău. Nu degeaba în medicină există acel principiu de bază, pe care l-am transformat într-un modul în formarea Change Strategiștilor, principiu care spune: Primum, non nocere. În primul rând, nu face rău! Atunci când încercăm să ajutăm pe cineva, în funcție de abilitățile noastre din acel moment, poate că reușim să îl ajutăm mai mult sau poate mai puțin, dar în ambele cazuri hai să ne asigurăm mai întâi că, încercând să îl ajutăm, nu producem mai mult rău. În primul ajutor, de exemplu, atunci când asiști la un accident auto, tendința poate fi să încerci să scoți victima inconștientă din mașina avariată. Doar că, dacă nu știi exact cum să faci asta, dacă nu știi fix unde să pui mâinile ca să îi susții capul și coloana cervicală, iar persoana a suferit leziuni la coloană, încercarea ta de ajutor îi poate produce invaliditate pe viață. E similar în procesele în care încercăm să susținem psihologic pe cinevaInsiști ca cineva să îți povestească acum o traumă prin care tocmai a trecut, fiindcă “ești sigur că îl ajută să vorbească cu cineva despre asta”. Iar această repovestire îl poate face să retrăiască și să fixeze trauma emoțional în mintea și în corpul său. Fără să vrei, ai produs mai mult rău. Probabil una dintre cele mai dăunătoare și cele mai comune tendințe atunci când nu te pricepi, dar vrei să ajuți, este tendința de a da sfaturi, despre care am mai vorbit deja. Iar aici există un citat care sintetizează bine subiectul: „Usually, when they give advice, people only talk to themselves in the past.” Adică, ascultând și încercând să înțeleagă ce zice celălalt, omul ajunge să se identifice cu cealaltă persoană (clientul), motiv pentru care reacția, răspunsurile și sfaturile pe care i le da nu mai țin cont de particularitățile clientului, ci de ale sale; cei ce dau sfaturi ajung de fapt să gândească cu voce tare. Să vorbească cu ei înșiși. Doar că clientul nu e mereu conștient de asta. Însă sfaturile reprezintă o extremă – să o numim „a fi directiv”. Adică a direcționa (cu intenție sau nu) clientul, a-i spune, specific, ce ar trebui să facă. În lucrul cu oamenii, de cele mai multe ori, directivitatea nu ajută. Pe lângă faptul că sfaturile sunt, în general, alterate (există un bias personal al celui care dă sfatul), mai există o problemă care le face să ducă la rezultate proaste: noi, oamenii, avem o rezistență naturală la directivitate. Deși, la nivel declarativ, unii dintre oamenii pe care vrei să îi ajuți chiar îți vor spune „zi-mi tu ce să fac”, în practică, ei ar avea nevoie să ajungă la propriile soluții și concluzii ca să poată crede în ele suficient. Dacă vin de la tine, spiritul lor critic activează sistemele de apărare și încep să „reziste/ opună rezistență”. În practică, tu le spui ce să facă, ei par să accepte "direcționarea", apoi se întorc săptămâna viitoare și îți explică cum, din diverse motive, n-au făcut ceea ce căzuseră de acord să facă. Rezistențe interne! De cele mai multe ori, clientul nu știe să îți spună de ce nu le-a făcut, în ciuda faptului că promisese că le va face. E ca și cum subconștientul lor ar ști că e mai bine pentru ei să ajungă la propriile concluzii și soluții, chiar dacă o fac împreună cu tine. Acesta este motivul pentru care, de cele mai multe ori, clienții au mai mare nevoie de ghidaj prin întrebări și ascultare decât de soluții în sine. Din păcate, cultura Insta nu ajută în această privință. Mulți oameni, cu atenția fragmentată și simțind din ce în ce mai puternic presiunea de a ține pasul cu imaginile cosmetizate ale „prietenilor” de pe social media, ajung să caute scurtături. Și uită că dezvoltarea personală psihologică seamănă, ca proces, cu cititul unei cărți. Poți afla esența unei cărți citind-o complet sau citindu-i rezumatul cu un search pe Google. Informația e cam aceeași. Doar că, citind cartea complet, pe lângă informație, mai obții ceva mult mai important: în procesul de a distila conținutul, de a decodifica și a înțelege conținutul, tu, ca om, te transformi, crești. Efortul de a înțelege îți modifică creierul în bine. Trăirile prin care treci îți flexibilizează inteligența emoțională. Omul care a început cartea și omul care a ajuns la finalul ei nu sunt unul și același. Iar atunci când cauți scurtături, atunci când vrei să afli direct soluția la problema ta, alegi de fapt să nu crești cât de mult ai putea să crești. Te privezi de progres. Curajul este o decizie (Podcast + transcript)Fiecare dintre noi poate alege să fie curajos, indiferent de fricile pe care le avem. Curajul nu înseamnă absența fricii, ci a acționa în ciuda fricii pe care o simți. Pe săptămâna viitoare, Anxiety keep on tryin' me I feel it quietly, tryna silence me, My anxiety, can't shake it off of me Somebody's watchin' me It's my anxiety. Daca vrei sa dai Share pe Social Media, gasesti aici varianta web a acestui newsletter. Daca nu esti abonat, te poti abona aici. Mă poți urmări și pe |
Change Strategist. Autor al cărții "Acum, aici, contezi". Trainer de change strategiști, coachi și psihoterapeuți. Fondatorul Whisper - Center for Strategic Change