​

Salut!

​
Uite ce vei găsi în newsletterul de astăzi:

1. Articolul: Un zbor, trei încercări și o lecție despre control
2. Episodul de podcast: Frică sau intuiție? Cum facem diferența?
3. Citatul săptămânii

Le găsești pe toate mai jos.

"Nu cred că murim astăzi." - un zbor către Londra

Părea un zbor obișnuit între București și Londra. Pilotul a anunțat începerea coborârii iar avionul a început imediat să se miște… ciudat.

Nu doar ca în cazul unor turbulențe, ci ca și cum era plimbat în lateral de forțe invizibile. Stăteam la geam și vedeam aripa din dreapta a avionului cum se mișcă. În sus, în jos, în dreapta, în stânga. Mișcări ample. Oamenii din jurul meu au început să se tensioneze. Mirosea a frică.

Cu cât ne apropiam de pâmânt cu atât avionul se mișca mai puternic în stânga și dreapta, ca și cum nu putea fi stabilizat. A fost mai întâi un murmur generalizat, apoi cațiva oameni au început să țipe; pe rândul din fața mea, cineva își vărsa deja stomacul într-o pungă.

Dar mai aveam doar câțiva metri de coborât până la pistă și mă gândeam că, într-un fel sau altul, bine sau rău, în curând o să se termine.

Greșeam. Abia începea.

​

Înainte ca roțile avionului să atingă pista, brusc, botul aeronavei s-a ridicat, motoarele au pornit și… ne îndreptam din nou către cer.

Lumea a luat-o razna. În momentul ăsta se auzeau oameni plângând din toate părțile. Tipa din stânga mea, o arăboaică de culoare, fixa cu privirea spătarul scaunului din fața ei, tremura și se ruga cu voce tare.

Apoi același lucru în engleză.

Mi-au răsunat în minte cuvintele: "…we will make another attempt". O încercare. Încă o fucking-încercare. Gen - POATE ne iese de data asta.

Au mai urmat 60 de minute de învârtit deasupra Londrei așteptându-ne rândul pentru a încerca să aterizăm, apoi o altă încercare la același aeroport (eșuată și ea - dap, Go-Around Procedure din nou - adică ridicarea avionului fix înainte să pună roțile pe pistă, fiindcă se clătina prea tare), apoi redirecționarea la un alt aeroport, unde "încercăm să aterizăm".

În tot acest timp, tensiunea din avion creștea dramatic. Fiecare anunț, fiecare încercare îi făcea pe oameni din ce în ce mai panicați, din ce în ce mai disperați.

Simțeam și eu anxietatea cum crește și în mine.

O tensiune în plexul solar, o rigidizare a corpului, gânduri negative care se vărsau în mintea ca dintr-un robinet uitat deschis. Printre ele, întrebarea cea mai sâcâitoare: cam cât combustibil de rezervă are un avion? Zborul ăsta deja a durat aproape dublu față de cât ar fi trebuit să dureze. Cât putem să mai stăm în aer?

Făceam lucruri! Respiram controlat de 20 de minute deja, îmi duceam mintea pe același film cu final fericit, în care suntem în aeroport, dând polițistului de frontieră pașaportul, zâmbind.

Dar se simțea ca și cum toate astea începuseră deja să nu mai fie suficiente. Ca și cum aș înota contra unui curent. Nu mă trăgea încă în larg, dar simțeam că nu mai pot susține ritmul ăsta mult timp. Și panica e ultimul lucru de care aveam nevoie. Nu aduce niciodată ceva bun.

Iar tipa care se ruga și tremura într-o stare de șoc în stânga mea nu ajuta deloc.

M-am întors către ea undeva între prima și a doua încercare de aterizare, i-am întins mâna și cu cea mai calmă voce pe care o puteam avea atunci i-am zis:

- Hello. I am Andrei. Glad to meet you.

S-a oprit din tremurat, a întors capul către mine, cu ochii confuzi ai unei persoane care tocmai și-a luat ceea ce noi, în Change Strategy, numim Pattern Interrupt și după ce m-a privit 3 secunde ca și cum eram nebun, mi-a răspuns, aproape șoptit.

-Amina… My name is Amina. This is not good, right? We have a problem.

Am ignorat întrebarea ei, am zâmbit, probabil un pic forțat, apoi am continuat ca și cum nu i-aș fi auzit întrebarea.

- What does it mean?
- Uh?
- What does your name mean? What does Amina mean?

Mi-a spus că Amina înseamnă "sinceră". Dar că mai înseamnă și "protejată" (protected). Am continuat (tot în engleză):

- Ah, "protejată"... I-auzi, ce mă bucur, atunci!

Am început amândoi să râdem. Râsul ăla nervos, exagerat dar necesar în momente ca alea.

- Al tău ce înseamnă?

- "Andrei"? Înseamnă "mă bucur să te cunosc".

Râde.

- Come on, seriously?

- Nope!

​

Râdem amândoi din nou. Adaug:
​
- Înseamnă "Nu cred că murim astăzi".
​
Zâmbește. Zâmbesc și eu.

- Da, statistic, e puțin probabil.
- Exact. Posibil, dar puțin probabil.
​

40 de minute mai târziu reușeam să aterizăm pe un alt aeroport din Londra (răspunsul, deci: avionul are vreo 2 ore de combustibil în plus, mulțumesc minții mele pentru întrebarea pusă de 100 de ori - o înțelesesem din prima).

Ajungem la securitate și un polițist îmi zâmbește și mă întreabă:

​

Îmi spune că am fost în singurul avion care a reușit să aterizeze acolo în ziua aia, restul au fost direcționate către alte orașe. Îi răspund că știm că ne-am descurcat bine, dar am și încercat de multe ori până să ajungem să avem succes.

Râde. Râd și eu. Râde și pasagerul din spatele meu.

Toți același râs prelungit, ca și cum gluma a fost de cel puțin 3 ori mai bună decât a fost de fapt.

O văd pe Amina la un rând din dreapta mea, câțiva metri între noi. Cu căștile în urechi, vorbește la telefon dar când ne vedem unul pe altul strânge mâna într-un pumn și ridică degetul mare în semn de "suntem okay".

Zâmbesc, îi răspund la fel, iau pașaportul, îi mulțumesc polițistului de frontieră și îmi amintesc că am venit în Londra cu treabă, iar mâine am avion de întoarcere.

Îmi observ mintea cum face o notiță: "de verificat vremea înainte de zbor". Îmi imaginez cum o șterg și o înlocuiesc cu "Azi a fost o zi bună. Poate că una dintre puținele zile care ar fi putut fi cu adevărat rele."

Așa, acum arată mai bine!

​

Sunt momentele în care lucrurile o iau razna, iar noi știm că nu avem niciun control. Sunt destul de puține situațiile în care ne aflăm într-un "avion" pe care altcineva îl pilotează. Dar există.

Și în acele momente, chiar și atunci când ești sigur că nu ai niciun fel de control asupra mediului exterior, de obicei, în acele momente ai totuși controlul asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul tău.

Iar dacă, uneori, cumva, și lucrurile din interiorul tău scapă de sub control, poți să te uiți în jurul tău și să găsești pe cineva care are și mai mare nevoie de ajutor decât ai tu. Și încercând să îl ajuți pe el, s-ar putea să realizezi că te-ai ajutat și pe tine.

Și că, de fapt, n-ai fost chiar atât de lipsit de control cum credeai că ești.

​

Programele Do It Yourself de pe Change.ro

Încă din momentul lansării, unul dintre obiectivele Whisper – Center for Strategic Change a fost să descopere și să îmbunătățească cele mai avansate și practice tehnici și protocoale de schimbare, îmbinând metode din Programare Neuro Lingvistică, Terapie Cognitiv Comportamentală, Intervenții Strategice și Hipnoză Ericksoniana.
​
Începând cu 2024 am decis să facem publice o parte dintre aceste protocoale pentru oamenii care, din diverse motive, preferă să lucreze singuri, fără ajutorul unui Change Strategist.
​
🔗 Le găsești aici​

Frică sau intuiție? Cum facem diferența?
[Podcast & Transcript]

Un episod despre cum poți învăța să recunoști ce din ceea ce simți vine din frică și ce vine din intuiție. 🔗 Ascultă aici​

Citatul săptămânii

​

Pe săptămâna viitoare,
​Andrei

Daca vrei sa dai Share pe Social Media, gasesti aici varianta web a acestui newsletter. Daca nu esti abonat, te poti abona aici.

Mă poți urmări și pe

​​​​