​
Mă întreabă oamenii uneori de unde știu când sunt reale problemele cu care vin clienții la mine și când sunt doar probleme construite în mintea lor.

Nu știu. De obicei aflăm împreună.

Însă experiența asta de multe mii de ore în care am stat față în față cu oameni și le-am ascultat viețile mă ajută să văd pattern-uri, șabloane. Și astăzi vreau să îți dau un exemplu care s-ar putea inițial să ți se pară exagerat. Pentru mine așa s-a simțit la acel moment.

Te asigur că e real. Și l-am ales special, dintre sutele de astfel de exemple, fiindcă are puterea de a te ajuta să conștientizezi lucruri. Te va ajuta, o să vezi.

– Înțeleg că nu ești fericit cu ceea ce faci la acest loc de muncă. Sau… ești?

– Nu-s! Normal că nu sunt. Nu-mi place. Plus că nu mai fac față din punct de vedere al energiei să jonglez și cu jobul și cu business-ul pe care încerc să îl cresc în paralel. Fac asta de 3 ani și pare că am ajuns la momentul ăla în care trebuie să aleg.

– Îhîm. Ce anume să alegi?

– Să sar! Să aleg dacă îmi dau demisia de la job și mă concentrez pe crescut business-ul SAU dacă rămân în job și îmi asum că n-o să am timp să cresc business-ul așa cum aș vrea. Că pe amândouă nu le mai pot duce. E prea mult.

– Îhîm…

– Mă rog, dacă am fi început să facem ședințele astea acum un an ți-aș fi spus același lucru. (Râde) Asta-i și problema. Că sunt blocat în decizia asta de doi ani.

– Înțeleg... Păi și ce anume simți că te ține pe loc?

– Mi-e teamă să renunț la un job sigur, știi? Probabil că auzi asta zilnic… Eu am ajuns de ceva timp ca veniturile din business-ul meu să fie cam 900 euro lunar, iar salariul pe care îl iau de la [multinațională] e 1800. Dar nu mai pot să cresc fiindcă nu mai am timp fizic. Ar trebui să îmi asum că renunț la acest job sigur și la acei bani…

– Și să ai încredere că timpul și energia eliberate îți vor permite să crești cei 900 euro la 1800, apoi la mai mult…

– Da, exact. Și mi-e frică. Aș vrea ca business-ul să ajungă să aducă măcar 80% din cât iau la job. Sau 100%. (râde)

– Da. Și când ai ajunge acolo ai fi dispus să renunți la salariul din multinațională și din 3600 euro pe lună să rămâi doar cu cei 1800 euro din business, nu?

(Încurcat, zâmbește) – Cred că m-aș descurca doar cu 1800 euro...

– Nu zic că nu te-ai descurca. Întreb dacă ești sigur că odată ajuns la 1800+1800 ți-ar fi suficient de ușor să renunți la jumătate din venitul tău lunar.

Marius nu știe. Dar Marius crede că da. Crede că decizia pe care are nevoie să o ia nu poate fi luată la 60% din venit, dar va putea fi luată la 80%. Dacă nu, sigur la 100%. Și poate că are dreptate! Până la urmă, oamenii sunt foarte diferiți. Sau, nu?

Mie însă îmi mai vine în minte o poveste. Tot reală. Una din sutele de povești similare auzite în ultimii 11 ani de când fac meseria asta de a îi însoți pe oameni. I-o spun lui, cum ți-o spun și ție, nu pentru a îl direcționa în vreun fel.

Nu știu ce-i bine pentru el și nici nu pretind că aș ști. Spun povestea fiindcă uneori avem nevoie să vedem la alții cât de mult poate merge în extremă un comportament pe care și noi îl avem.

Dar să dăm timpul înapoi cu 3 ani.

Sunt într-un (alt) call de Zoom cu o clientă stabilită de câțiva ani în Olanda. Să o numim Tina. Știu că lucrează în IT, ca programator, în ceva companie de stat și mai știu că în paralel are un magazin online, al ei.

Începem prima noastră sesiune și, ca de fiecare dată la începutul unui proces cu un client nou, o întreb ce a făcut-o să îmi scrie, ca să îmi dau seama cum o pot ajuta.

– Andrei, știu că ai multă experiență în antreprenoriat, iar eu am acest business de magazin online. Dar am și jobul de care ți-am povestit. Sunt ruptă de oboseală, sunt singură și știu că, teoretic, ar trebui să aleg între cele două. Mi-e greu. Jobul pe care îl am e super stabil, e safe, câștig din el 6000 euro pe lună, ceea ce este un salariu bun chiar și aici (Olanda). Jobul nu îmi place în mod deosebit, dar nici nu-mi displace.

– Aha. Și magazinul online?

– A, asta îmi place super mult. Și îmi place că crește de la an la an și că pot să iau eu deciziile și să le văd efectele. Știi cum e să ai business-ul tău...

Continuăm să discutăm timp de 5 minute despre această dilemă “să las jobul actual sigur pentru business-ul care ar-putea-să-crească-dar-ce-fac-dacă-nu-crește?” și în timp ce o ascult pe Tina simt că niște lucruri nu se leagă, simt că îmi scapă ceva.

Așa că la un moment dat simt nevoia să o opresc și să o rog să facem un rezumat.

– Bun, deci stai un pic, hai să ne mai uităm o dată pe date. Tu ai un salariu acum, în jobul tău. 6000 euro, corect?

– Da

– Și magazinul online câți bani face?

– Pe lună?

– Da

– 14.

– 14 ce?

– 14.000.

– Euro?!

– Da, 14.000 euro.

– Venituri?

– Nu venituri, atât îmi rămâne mie. Profit.

Repet încet, sacadat, punând toate datele la un loc:

– Deci tu ai un magazin online care îți aduce profit 14.000 euro pe lună…?

– Da, și știu că e bine! Vindem niște produse mai scumpe (îmi spune ce produse).

– Deci tu ai un job care îți aduce 6000 euro pe lună și în timpul liber, în ultimii ani, ai construit un business de e-commerce care îți aduce alți 14.000 euro pe lună. Și ți-e greu să îți dai demisia pentru că cei 6000 euro sunt siguri iar business-ul cu cei 14.000 euro nu-i la fel de sigur.

– Exact. Înțelegi problema?

Și da, începeam să înțeleg problema. Era aceeași problemă pe care o auzisem de sute de ori.

Doar zerourile erau diferite. Atât de diferite încât am conștientizat în acel moment că pentru majoritatea oamenilor în această situație problema nu are nicio legătură cu cât de bine merge businessul propriu. Și că targetul acela de “îmi voi da demisia când business-ul ajunge să acopere 60 sau 80 sau 100% din salariul meu” este aproape arbitrar.

E un obiectiv emoțional și nu există nicio certitudine că odată atins ei se vor simți mult mai capabili să ia decizia de a “sări” dintr-un job sigur în viitorul pe care și-l doresc de fapt.

Nu este o problemă de business, nu e o problemă de Excel-uri, nu e o problemă de productivitate sau de prioritizare. Este despre stima de sine și despre relația pe care o au cu lipsa de predictibilitate. Și în multe cazuri nicio creștere de salariu sau de venituri nu rezolvă asta.

Fiindcă nu banii sunt problema. Deși de multe ori chiar pare că sunt.

Doar că pentru fiecare dintre noi este mai ușor să căutăm o soluție în exteriorul nostru decât în interior.

Clișeic, nu?

Da. Așa suntem noi oamenii: știm soluția, am auzit-o de o grămada de ori, dar căutăm tot timpul o altă soluție mai complexă, că "asta pare prea ușoară ca să meargă". După care realizăm că noua soluție găsită e prea greu de implementat.

​
​
Pe curând,

Andrei Roșca
Whisper - Center for Strategic Change
​Change.ro​

​

PS: În caz că ești curios, Tina e bine de cațiva ani. La ea s-a rezolvat cu două sesiuni făcute împreună (dintre care una de hipnoză).

PPS: piesa / recomandarea săptămânii (versurile sunt aici)
​
​
​

​

Daca vrei sa dai Share pe Social Media, gasesti aici varianta web a acestui newsletter. Daca nu esti abonat, te poti abona aici.

Ma poti urmari si pe

​​​​